Într-un exercițiu de democrație participativă reală, cei aproape 200 de membri care alcătuiesc conducerile reunite ale USR și PLUS au aprobat sâmbătă, 17 octombrie, Programul de guvernare pe care Alianța USR PLUS se angajează să-l pună în practică după alegerile parlamentare.

Programul va fi prezentat public, în integralitate, după depunerea listelor de candidați USR PLUS.

„Programul de guvernare propus de USR PLUS va aduce o schimbare radicală a modului de a guverna în România. Avem nevoie de un stat eficient, care să acționeze curat, profesionist, în interesul cetățeanului, ca partener al mediului de afaceri și al societății civile. În anii următori, cetățenii și mediul antreprenorial au nevoie de stabilitate și predictibilitate, iar statul român are nevoie de reformă și de modernizare pentru a se scutura de tarele incompetenței, corupției, ineficienței, de moștenirea lăsată de politicieni care l-au politizat pentru a-l captura. Am discutat astăzi în structura de conducere comună a USR și PLUS conținutul programului, elaborat cu participarea a peste 200 de oameni cu expertiză și experiență pe domeniile acoperite de program. Revoluția Bunei Guvernări pe care o propunem înseamnă, de fapt, revenirea la o guvernare a bunului-simț“, a declarat Dacian Cioloș, copreședinte al Alianței și propunerea de prim-ministru a USR PLUS.

„Un program de guvernare înseamnă evoluție, soluții și solidaritate. Înseamnă că ai o viziune pentru viitor și această viziune are mecanisme bine definite, detalii și termene și indicatori prin care măsori evoluția. Asta au făcut colegii noștri care au lucrat la documentul pe care l-am adoptat azi: au identificat probleme și au venit cu soluții. Înainte de a scrie s-au consultat cu experți, cu societatea civilă, mediul de afaceri și cu membri de partid. Au reușit astfel să alcătuiască cel mai bun program dintre toate cele pe care electoratul le va avea la dispoziție în această campanie. Cei patru ani care se încheie în decembrie au fost anii opoziției. Și a fost dură. Anii care vin sunt cei ai construcției. Și va fi durabilă“, a subliniat Dan Barna, copreședinte USR PLUS.

„Primul pas e o Românie fără hoție, dar întrebarea este ce punem în loc. Avem un plan detaliat pentru Revoluția Bunei Guvernări, de soluții generate de sute de ore de lucru și de dezbateri, pentru ceea ce zeci de mii de români ne-au spus în stradă că îi doare. Dar e un plan care nu doar aduce clarificări vizavi de cum reparăm ceea ce nu s-a făcut în 31 de ani de resurse parțial irosite, ci și cum investim în viitor. Într-o ambiție nu doar de a fi «în rând cu lumea», ci de a face din oportunitățile de acum șansa copiilor noștri de a fi împliniți acasă“, a spus Oana Țoiu, membru al Biroului Național PLUS, coordonatorul Programului Politic al Alianței USR PLUS.

„E prima dată când un partid propune alegătorilor angajamente clare pentru guvernare: cu livrabile, cu bugete. Revoluția Noii Guvernări înseamnă să renunțăm la gargara politicianistă cu care ne-a obișnuit clasa politică veche. Angajamente clare, măsurabile, pe baza cărora vom negocia intrarea la guvernare“, a declarat și Cristian Ghinea, europarlamentar USR PLUS.

În ultimii patru ani, USR PLUS a demascat hoția din Parlament, dar nu este destul. Vrem și putem să facem mai mult de atât. Vrem o Românie fără hoție, fără șpagă în spitale, fără pensii speciale, fără nepotisme în administrație, fără defrișări ilegale. Suntem singurii care putem să curățăm România de corupție, pentru că suntem singurii care nu am fost complici la hoțiile din ultimii 30 de ani.

Șase angajamente-cheie din cele 40 cuprinse în Programul de guvernare USR PLUS:

– Să nu mori cu dreptatea în mână. Vom repara tot ce a distrus PSD în materie de Justiție, de la corectarea legilor Justiției și desființarea Secției Speciale la repornirea activității DNA, reincriminarea neglijenței în serviciu și revenirea la vechea definiție a abuzului în serviciu. De asemenea, vom eficientiza și transparentiza actul de justiție prin măsuri precum informatizarea, transmiterea online a ședințelor de judecată, achitarea simplificată a taxei judiciare de timbru, restructurarea circumscripțiilor judecătoriilor, suplimentarea numărului de judecători din sistemul judiciar.

– Fără politică în școală. Desființăm, treptat, inspectoratele școlare și organizăm concursuri pentru directorii de școli, astfel încât să avem manageri performanți la conducerea unităților de învățământ.

– Creăm un Fond Național de Modernizare a Infrastructurii din Sănătate. Este vorba de un program de 1 miliard de euro pentru următorii patru ani, prin care să fie finanțată renovarea sau reconstrucția de spitale.

– Împădurim România și creăm DNA-ul Pădurilor. Simultan cu organizarea unui Parchet dedicat infracțiunilor de mediu, vrem să atragem fonduri europene, private și bugetare pentru atingerea unui ritm de împădurire anual care să permită ca, până în 2050, să acoperim cu păduri aproximativ 40% din suprafața terestră a României.

– Bani europeni în industrii ale viitorului. Vrem să dezvoltăm România prin investiții în tehnologii verzi și energie curată, digital & industrie 4.0, prelucrare cu valoare adăugată înaltă și inovare, ecoturism, industrii creative.

– Internet pentru toți. Oricine, oriunde, să aibă acces la internet de mare viteză pentru că aceasta este autostrada viitorului.

Do you see content on this website that you believe doesn’t belong here?
Check out our disclaimer.